Marius Matache: „Dacă începi ceva ca un lucru serios s-ar putea să nu ţină, însă dacă îl iei ca o pe joacă s-ar putea să iasă ceva”

Bine v-am regăsit la o nouă ediţie a emisiunii „Internetul ştie tot?„, unde încă o dată încercăm să vă aducem cât mai multe detalii despre viaţa şi activitatea invitaţilor nostri pe care Internetul nu le consemnează până la acest moment. Şi astăzi v-am oferit o oră extrem de interesantă şi captivantă alături de un om din lumea blogosferei în mod special, dar şi din lumea muzicii. De această dată, invitatul lui Robert Tache, atât la HFM cât şi la TVH 2.0, la „Internetul ştie tot?” ne întâlnim cu Marius Matache, cercetător, blogger, însă cel mai mult muzician.

Cei care navighează putin mai des pe retelele de socializare, s-ar putea să îl cunoască deja pe Marius Matache ca fiind un mare iubitor al folk-ului, acesta făcând parte din trupa Imperfect, alături de Mădălin Giambaşu, membru fondator al proiectului Gashkademia de Folk. De asemenea, Marius Matache are la activ nenumărate prezenţe în cadrul festivalelor dedicate folk-ului. Putem aminti de Festivalul de muzică folk „Ziua de mâine” Alba Iulia (2007, 2008, 2010, 2011), precum şi de Festivalul Naţional de Muzică Folk „Om Bun”, din 2007.

DIGITAL CAMERAŞi ca să vedeţi până unde poate merge pasiunea pentru folk, invitatul nostru de astăzi este şi fondatorul primului portal de muzică folk din România, www.foreverfolk.com, unde în prezent Marius Matache este project manager şi redactor-şef. „Portalul este unul dintre cele mai serioase site-uri de acest gen. În activitatea mea, Internetul îl folosesc foarte mult, mai ales Facebook-ul pentru agenda concertelor. Acolo vă aştept şi pe voi cu like-uri”, spune Marius Matache.

Despre debutul său muzical vă putem spune că acesta s-a petrecut la vârsta de 17 ani, atunci când a urcat pe aceeaşi scenă cu Mircea Baniciu, unul dintre idolii săi. „La început, muzica era un simplu hobby până când am terminat cu doctoratul, apoi am început să cânt din ce în ce mai mult în cluburi. E important să ştii că dacă începi ceva ca un lucru serios s-ar putea să nu ţină, însă dacă începi totul ca o joacă s-ar putea să iasă ceva”, ne spune Marius Matache în primele minute ale emisiunii.

Coperta albumului "Hoinar prin Piata Matache" (Sursa: mariusmatache.ro)

Coperta albumului „Hoinar prin Piaţa Matache” (Sursa: mariusmatache.ro)

Vesel şi binedispus tot timpul, invitatul nostru de astăzi a învăţat muzica în… parc, uitându-se la mâinile câtorva prieteni care cântau la chitară. De atunci, multe lucruri s-au întâmplat, iar astăzi avem ocazia să vă anunţăm că de curând Marius Matache a lansat şi primul său album: Hoinar prin Piata Matache, material ce conţine 13 melodii. Dacă vă doriţi să-l vedeti pe Marius Matache live îl puteţi găsi la teatru, (da, aţi citit bine!), asta deoarece invitatul nostru îşi doreşte foarte mult ca cei care vin la un spectacol să aibă parte de o experienţă cât se poate de plăcută, fără fum de ţigară şi fără îmbrânceli. Găsiţi aşadar bilete pentru data de 11 februarie, de la ora 19.30, la Teatrul Excelsior sau pe site-ul bilete.ro.

Şi chiar dacă nu vă duceţi la concert, s-ar putea să vă întâlniţi cu Marius Matache la metrou, asta deoarece invitatul nostru a cantat şi urmează să mai ofere reprezentaţtii live în cadrul evenimentului „Acustic Bloggers la Metrou”, o actiune pusă la punct împreună cu Teatrul Masca.

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Bloggeri, Cantareti și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s