Felicia Filip: „Dacă reprezint ceva pentru Naţiunea Română vine de la faptul că părinţii mei m-au dat pe mâna şcolii”

Vă spunem bun găsit din nou la emisiunea „Internetul ştie tot?„, locul în care aflăm împreună dacă Netul cunoaşte sau nu aproape tot despre invitaţii noştri, iar dacă nu, avem grijă să ne aducem contribuţia. Nu facem notă discordantă nici astăzi, deoarece ne-am gândit să vă aducem, atât la TVH 2.0, precum şi la HFM, un invitat care uşor ar putea fi declarat un ambasador de marcă al României pe marile scene de operă din lume. Invitata lui Robert Tache este nimeni alta decât soprana Felicia Filip.

Debutul invitatei noastre în muzică s-a petrecut la vârsta de 12 ani prin studiul viorii. Aabsolvit apoi Conservatorul din Bucureşti, în 1985, la secţia de Canto, iar debutul pe scena a avut loc la Braşov, în „Rigoletto” şi „Traviata„, apoi în Bucureşti în „Povestirile lui Hoffmann” (rolul Antoniei). Devine solistă şi a Operei Naţionale Bucureşti, iar drumul către străinătate i se conturează din ce în ce mai mult. În 1991 debutează şi pe scena internaţională la Teatrul din Bâle, Elveţia, în „Traviata„.

Printre cele mai importante distincţii primte de invitata noastră se numără si Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Comandor, titlu ce i-a fost decernat în anul 2004 de către Preşedintele României..

Despre prezenţa invitatei noastre „pe Internet”, Felicia Filip mărturiseşte că nu este neapărat un prieten al acestui mediu. „Din păcate nu am talent pentru acest mijloc de comunicare, mă straduiesc, însă trebuie să am foarte multă rabdare. Nu colaborez foarte bine cu aceste aparate, dar am privilegiul să fiu ajutată de mulţi oameni care mă iubesc şi îmi dau o mână imensă de ajutor şi pentru asta”, ne spune Felicia Filip.

Totuşi, informaţii despre invitata noastră se regăsesc pe cele două site-uri oficiale: feliciafilip.ro (e drept că la momentul înregistrării emisiunii acest site nu mergea însă suntem convinşi că problema se va remedia), dar şi feliciafilip.wifeo.com, un site bilingv realizat de o fană din Franţa a Feliciei Filip, care de dragul acesteia a învăţat chiar şi limba română.

Chiar dacă acum se bucură de multe premii şi de o recunoaştere atât naţională, cât şi internaţională, începuturile Feliciei Filip au fost ceva mai dificile. După o perioadă în care a studiat vioara, invitata noastră a fost nevoită să îşi întrerupă această pasiune pentru a-şi ajuta familia.

„Trebuie să recunosc că am o familie dumnezeiască, în care valorile reale şi fundamentale au fost păstrate şi promovate. Dacă reprezint ceva în momentul acesta pentru naţiunea română vine de la faptul că părinţii mei m-au dat pe mâna şcolii, când şcoala încă se făcea cu seriozitate, iar şcoala a avut grijă de destinul meu. Profesorii au descoperit că aş avea un talent. În paralel cu aceasta, tot profesorii au spus că ar trebui să iau în serios ideea de a face muzică vocală”, ne povesteşte Felicia Filip.

„Cânt la acest instrument magnific care se numeşte vocea – acest instrument expune starea noatră de sănătate atât fizică, dar şi psihică. Prin voce putem fi citiţi de la A la Z, fără a putea ascunde ceva”, ne spune Felicia Filip.

Chiar dacă ar putea părea surprinzător, trebuie să vă anunţăm că în pofida experienţei ei muzicale, Felicia Filip încă se duce la cursuri de canto, la profesoara ei de-o viaţă, şi anume doamna Georgeta Stoleriu. „Pentru mine, doamna Georgeta Stoleriu are aceeaşi importanţă ca şi în prima zi în care ne-am cunoscut. Îi port şi acum respect şi mă consider acelaşi student neştiutor care doreşte să înveţe. Întodeauna este loc de mai bine. În momentul în care un artist nu mai crede că are ce învăţa, atunci a murit”, spune Felicia Filip.

Tot Felicia Filip este cea care a obţinut toate premiile „Mozart”, ceea ce o transformă în singura cântăreaţă de operă din lume cu o asemenea performanţă.

Ajungem inevitabil şi la întrebarea celebră a emisiunii, „Ce nu ştie Internetul despre Felicia Filip?”, şi avem ocazia să aflăm că invitata noastră a fost invitată de curând să devină directorul artistic al Operei Comice pentru Copii, invitaţie pe care Felicia Filip a onorat-o.

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Artisti și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s