Mihai Balko: „Eu sunt un nomad… Oricine poate să fie un artist”

„Foarte multe lucruri sunt ţinute în laboratorul artistului” – aşa a început emisiunea, declaraţie făcută chiar de invitatul nostru Mihai Balko. Acesta este coordonatorul artistic şi membru fondator al Asociaţiei Volum Art.

Iar vorbele bine alese şi explicațiile oferite lui Robert Tache, un profan în ceea ce privește tipul acesta de artă, au continuat pe parcursul emisiunii:

„Eu am fost găsit pe internet atunci când eu am decis. Fiind o persoană publică, îţi asumi faptul că eşti sau nu prezent pe reţelele de socializare. De 5 ani am început să fiu prezent în mediul on-line. În momentul în care artiştii lucrează cu imaginea lor pe internet, aceştia vor să o controleze. Spre exemplu, aş putea să mă dezvălui celor interesați punând o cameră video în atelier care să transmită activitatea mea în timp real. De fapt, acest lucru chiar se va întâmpla în curând deoarece anul acesta avem un proiect constând tocmai în realizarea lui în timp real, în prezența celor interesați”.

Mihai, împreună cu soţia sa, au fondat asociaţia Volum Art pentru a dezvolta mai multe proiecte. Primul proiect a fost „Spaţiul Expandat” care propune teme interesante, încercând să schimbe percepţia oamenilor asupra spaţiului public.

O declaraţie foarte interesantă o puteţi afla şi de pe blogul lui personal: „Sculptura mea se naşte din dislocarea, fărâmiţarea, distugerea politicii, filozofiei şi religiei şi moare prin relocarea, structurarea, crearea ideilor, conceptelor şi arhetipurilor”

Întrebarea principală a emisiunii îi este adresată, aia cu ce nu ştie netul, dar răspunsul lui Mihai Balko a fost unul care a lăsat întreaga echipă nelămurită, dar… este artist şi nu oricine îl poate înţelege.

„Internetul nu ştie partea nevăzută a unui artist, care de multe ori este în continuă mişcare. Lucrurile intime, spre exemplu ce carte citesc acum”. Şi nici asta n-am aflat. 1-0 pentru Mihai 🙂

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Artisti și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mihai Balko: „Eu sunt un nomad… Oricine poate să fie un artist”

  1. vivi zice:

    Internetul stie ce vrem noi sa stie. Bravo Mihai

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s